The Vault – Seiful (2017), filme online HD subtitrat în Română

76

The Vault – Seiful 2017, film online HD subtitrat în Română

Aflat la o bancă, detectivul Tom Iger efectuează un depozit şi flirtează cu funcţionara şefă, Susan. Între timp, managerul băncii o intervievează pe Leah Dillon care pretinde că şi-ar dori un post de funcţionară. Managerul îi spune acesteia că au dificultăţi în a mai angaja alţi funcţionari şi când Leah întreabă de ce, managerul îi spune că personalul care lucrează acolo consideră că banca este bântuită. Vee Dillon, sora lui Leah, intră în bancă şi începe un scandal cu funcţionara Mary, plângându-se de anumite lucruri.

După ce pleacă de la bancă, Iger trece pe lângă trei pompieri fără să realizeze faptul că, în realitate, aceştia sunt nişte spărgători de bănci. Cei trei intră în incintă şi ia pe toată lumea de acolo ostatică, inclusiv Leah şi Vee, punându-le saci numerotate pe cap. Unul dintre manageri încearcă să scape şi este împuşcat accidental în genunchi. Ofiţerul de poliţie aflat în interior încearcă la rândul său să cheme ajutor prin intermediul staţiei sale radio.

Detectivul Iger aude despre cele întâmplate şi hotărăşte să verifice mai amănunţit. Intrând în seiful principal şi găsind doar 70 de mii de dolari, hoţii încep să se certe între ei cu privire la ce vor face în continuare, deoarece se aşteptau ca suma să fie cu mult mai mare. Managerul asistent le spune acestora că le va da locaţia celor şase milioane de dolari dacă promit că nu vor răni pe nimeni. El le dă acestora o cheie şi le spune că banii respectivi se află într-un seif din subsol ce e parte a vechii bănci, însă surprizele neplăcute continuă să apară pentru spărgători.

Urmăreşte online filmul The Vault – Seiful 2017, cu subtitrare în Română şi calitate HD.

SERVER 2

SERVER 3

SERVER 4

loading…

Se blocheaza filmul?! Click aici pentru instructiuni!